Jurnale

BLITZ

(Jurnal de facebook – 2010-2025)

Cuvânt înainte
Abia acum în 2015, după 11 ani de la înființatrea rețelei, mi am deschis pagina mea de Facebook! Am avut o reticență idioată. Mulți o au și acum. Iar de cele mai multe ori explicațiile lor sunt ridicole, ca să nu zic incredibil de prostești. Prin 1990, toamna, mă plimbam cu Mircea Iorgulescu pe malul Senei când deodată Mircea îmi spune: „Parisul e singurul oraș din lume în care te poți descoperi pe tine însuți plimbându te aiurea pe străzi”. Parisul e plin de lume tot timpul, dar, paradoxal, tocmai acolo te poți regăsi cel mai bine.
Facebook ul are și o parte bună, parafrazând remarca lui Mircea Iorgulescu, te ajută să te descoperi pe tine însuți, plimbându te printre gândurile unor oameni vii, comunicând cu ei așa cum ai comunica cu tine însuți. Te simți în aceeași cameră cu toată omenirea de acum, de ieri și cea viitoare. Absolut fantastic! Și nu doar atât. Te îmboldește să scrii, să pocnești tastele ca și cum ai scârțâi, cum zicea Arghezi, o tablă imensă plină de semnele care stau la originea despărțirii noastre de natura frustă. Dându ți totodată iluzia că tot ceea ce consemnezi e dăltuit în stânca timpului. (19 mai 2022)

 2015
10 mai 2015
Piteștiul copilăriei mele

Încă nu era dărâmat mai nimic din vechiul Pitești în anii copilăriei mele. Într‑una din fotografii văd librăria din care mi‑am cumpărat Meseria de a trăi a lui Pavese, prin 1968. Aveam 15 ani și începusem să visez. Azi orașul pestriț apare fără istorie – cele câteva zeci de clădiri vechi rămase, ca niște dinți într‑o gură știrbă, spun prea puțin despre orașul Brătienilor, cândva Curte Domnească și nu o dată capitala vremelnică a Țării Românești…
Nu pot uita nimic, dar mai ales sediul revistei „Argeș”, seria Tomozei, unde am debutat și eu, dar și Gheorghe Crăciun și atâția alții… Comuniștii au distrus un oraș, o civilizație… Nu trebuie să uităm. Ne rămâne să recuperăm cât putem de mult din istoria lui.

26 mai 2015
Un dialog scurt despre scriitorul român din 26 mai 2015.

Daniel Cristea Enache despre scriitorii romani: „Aș adăuga că fără scriitorul român generic n ar exista nici literatură română con¬tem¬porană, și atunci profesiunile de editor, d¬ifuzor, librar, traducător, profesor, jur¬na¬list cultural ori critic literar și ar pierde, odată cu obiectul de activitate, rostul pe piața muncii. De pe această platformă se cu¬vine să amendăm simptomul de su¬fi¬ci¬ență despre care vorbeam și să reamintim tuturor cum stau lucrurile. În centrul li¬te¬raturii naționale este scriitorul român, iar noi, toți ceilalți, avem un rol (neîn¬do¬ieln¬ic, important) predeterminat de munca sa.”
Calin Vlasie: „Dragul meu Daniel, e foarte frumos ce spui tu, dar în același timp e și o sofisticărie… Scriitorul român generic NU EXISTĂ! Există unul real, viu, trăitor azi sau ieri sau mâine și care poate fi o lichea, un mare caracter, un ipochimen sau un vizionar. Cu scriitorul român adeseori ne chinuim să l judecăm după valoare și nu după caracterul lui! Și tot adeseori, fără să vrem, confundăm valoarea cu lichelismul, din păcate – pentru că noi înșine nu discernem bine ce i una și ce i alta. De aceea cred că în centrul literaturii române naționale stă OPERA!
I ne închinăm cu toții și pentru ea muncim, indiferent cu ce ne ocupăm în agricultura asta literară!

1 iunie 2015
Efectul Facebook
Poate fi și efectul mumiei expuse în piața publică (sau într-un muzeu deschis) – ceva veșnic nedegradabil, infinit conservabil, indestructibil, incasabil – un cadavru portabil aparent
viu ! Iluzia că poți opri timpul în loc!

5 iunie 2015
Comportament
Victor Ponta refuză să și dea demisia din funcția de prim ministru. Citez: „Am fost numit în funcție de Parlamentul României și doar Parlamentul poate să mă demită.” Vițelușul ăsta se comportă ca și Ceaușescu: și Ceaușescu repeta ca un tonomat după ce a fost arestat că a fost numit de Marea Adunare Națională și că doar ea, MAN, putea să l demită!

11 iunie 2015
Gânditorul Ioan Rus
Nu mi a plăcut niciodată Ioan Rus și în general așa zisul grup „disident” și intelighent de la Cluj al P.S.D.-ului – o echipă umflată în pene, suficientă în stil ardelenesc. Care nu a produs mai nimic profund. Tipologia aflării în treabă, ardelenească, muntenească, moldovenească, ne a adus unde suntem. Dar aflarea în treabă ardelenească mi se pare cea mai caraghioasă. Ceea ce a scăpat din preapuțul neamprostiei domnul Rus în 2015, e de un cinism inimaginabil. După dl. Rus nevestele amărâților care au plecat din țară din disperare pentru că politicienii nu au făcut nimic pentru ei, sunt niște curve, iar copiii lor niște golani!

14 iunie 2015
Sondaj cultural
E duminică seara. Mă amuz citind un vechi sondaj cultural al Agenției de Carte. Titlul e magnific și omorâtor pentru paranoici: Cei mai influenți creatori din cultura română – 2015!!!
La Cei mai influenți critici „conduce” Daniel Cristea Enache cu 209 voturi față de Nicolae Manolescu, locul 2, votat doar de 74 de participanți la sondaj! I. B. Lefter e pe locul 5 cu 27 de chiori care au votat…
La secțiunea Cei mai influenți jurnaliști culturali șade bine Pleșu cu 175 de dependenți față de 80 ai lui Dan C. Mihăilescu de pe locul 2 și cei 69 de nostalgici ai lui Nicolae Manolescu, de pe locul 3…
Iar la secțiunea în care sunt și eu butonat, Cei mai influenți editori, eu sunt votat de 155 de simpatizanți, peste, surpriză!, editorul național Liiceanu, creditat doar de 123 de clienți Humanitas. Lupta strânsă! Ei, uite, asta mă amuză și mai tare. Oricum le mulțumesc tuturor celor care au pus ștampila pe numele meu! Dă bine la urmăritori…

15 iunie 2015
Grecia eternă
Copiii mei, Ileana și Tudor-Nicolae, de abia așteaptă întâlnirea cu marea, cu Stelios, cu Saky, cu laptele cu ciocolată, nemaipomenita pizza pe care o face uriașa soție a micuțului Saky… toate bunătățile grecești.

16 iunie 2015
Balcic, notre histoire!
Am cunoscut Balcicul în 1980 – era un sat răpănos pe care Palatul Regal nu l putea spăla… Palatul era reședința Uniunii Scriitorilor bulgari… auzeam niște bețivani cum nechezau acolo înăuntru… Când am coborât din autocar au sărit pe noi niște ciudați care ne au întrebat dacă vrem kent și blugi, cafea… în Ro deja nu se mai găsea nimic prin magazine. Am simțit atâta umilință încât m am jurat că n o să mai ies din țară niciodată cât vor mai fi la putere comuniștii… Și așa am făcut. În Balcic puteai să cumperi ness și whisky din aprozar…
În 2000, la a doua mea vizită, la intrarea în curtea Palatului era scris mare „Complexul horticol Balcic” – nicidecum „Castelul Reginei Maria”! Iar regii României în fotografii de epocă erau expuși în holișorul ce dădea spre wc… Acum bulgărașii au descoperit brandul regilor români și fac bani cu istoria noastră națională!

16 iunie 2015
Revoltător! Tot netul e plin de Ponta! Nu v ati saturat de politicieni dobitoci?

26 iunie 2015
„Familia” 150!
Câteva impresii de la Zilele Revistei Familia:

  1. actualul ministru al Culturii a trimis un mesaj în loc sa fie el însuși prezent la cel mai important eveniment cultural a lui 2015: 150 de ani de la primul număr al revistei Familia… Semn ca disprețul pentru cultură e maxim!
  2. a luat cuvântul și rectorul Universității din Oradea: agramat, moacă tipică de activist de partid ceaușist, un prost în fruntea lumii academice orădene – o rușine!
  3. viceprimarul Oradei a ținut un mic discurs bine frazat, sincer, cu bun simt. Primarul Bolojan nu a catadicsit să fie prezent. Cum nu au fost prezenți nici prefectul, nici preș ul consiliului județean –nu au înțeles importanța unui asemenea eveniment. Păcat! Ar fi fost mobilizator pentru redacție.
  4. redacția revistei Familia – exceptională prestație. De 150 de ori BRAVO!

30 iunie 2015
Exces de democrație
Ce se întâmplă în Romania, în Grecia, în lume acum și de acum înainte, este consecința unui fenomen paradoxal, pe fondul unei globalizări accelerate: excesul de democrație produce anarhie! Omenirea a luat o razna și nu se știe ce mai poate opri dezastrul total.

2 iulie 2015
Criza din Grecia
Sunt în Toroni – Halkydiky – nu e nimic din ce am citit în țară

 

 Contact | Parteneri | Politici Site

(c) Calin Vlasie 2026. Toate drepturile rezervate. Powered by ITart.ro

Scroll to Top